Nume:
Email:

FC Arieşul a spulberat Unirea Floreşti (TurdaNews.ro) PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 31 Iulie 2010 10:29

 

FC Arieşul s-a impus azi cu 4-0 în faţa echipei de Liga 3, Unirea Floreşti, care este antrenată de Alpar Meszaros. Turdenii au jucat cu multă ardoare, parcă pentru a spăla din ruşinea acelui 0-6 de la Voinţa Sibiu, încasat în urmă cu două zile.

 

După ce Cătălin Bucur a deschis scorul în minutul 13, atacantul Curtuiuş a reuşit un hatt-trick, marcând în minutele 61, 67 şi 75.

 

La turdeni au fost şi câteva noutăţi. După ce miercuri a debutat sub tricoul "vulturilor roşii" mijlocaşul Cornel Gheţi, azi au jucat Şaim (FCM Tg.Mureş) şi Cătălin Bucur (FC Bihor). De la Târgu Mureş ar mai putea veni Târnăveanu şi portarul Botoşer. Însă, n-ar fi exclus ca şi atacantul Astafei să revină la formaţia de pe Arieş, el având şanse mici să prindă tricoul de titular la FCM Târgu Mureş.

 

Conform oficialilor clubului, lucrurile se vor lămuri luni, dată la care va fi definitivat lotul, atunci ştiindu-se cu exactitate ce jucători vor mai veni de la FCM Târgu Mureş. Tot azi, tehnicianul Marcel Rus a rulat câţiva jucători tineri, aflaţi în probe. Este vorba de 5-6 juniori de la şcoala de fotbal Ardealul din Cluj.

 

Marcel Rus a folosit echipa: Bonta - Moldovan, Bier, Gongolea, Văsâie - Gheţi, Murar, C.Bucur, Şaim - Pavel, Curtuiuş. În partea a doua au mai evoluat: M.Moldovan, Vlad - Oniga, Creţu, Vaidasigan, Ciurea, Crişan, Ungureanu, Ciortea, Mihu, Arsenie, Păcurar, Mariş şi Ban. Hardău nu a putut fi folosit, fiind accidentat, iar o parte dintre jucători nu au fost utilizaţi pe considerentul că tehnciianul Marcel Rus a vrut să vadă la "lucru" jucătorii care au venit în probe.

 

"Am încheiat o perioadă de pregătire centralizată la Moldoveneşti. Sunt mulţumit de condiţiile pe care ni le-au oferit conducerea. Îmi pare rău că am pierdut la un scor destul de dur şi de crunt la Sibiu, dar deocamdată eu o pun pe seama oboselii, deoarece am fost în perioada de pregătire, aşa cum am amintit. Azi am întâlnit o echipă bună de Liga 3, un partener bun de antrenament. Am rulat tot lotul, pentru că mi-a permis rezultatul. În general sunt mulţumit. Sperăm să se rezolve toate problemele financiare şi să începem campionatul cu bine", a declarat tehnicianul Marcel Rus, după meci.

 

(Sursa: Gelu Florea - TurdaNews.ro)

Acest articol a fost preluat din presa de ieri şi nu reprezintă neapărat poziţia oficială a clubului FC Arieşul.

 

Vezi o galerie foto de la meciul Ariesul - Unirea Floresti 4-0 prezentata de TurdaNews.ro

 

 

 

Meciul următor

Sâ, 11 Sep 2010 11:00 
Liga II
Ariesul
Ariesul
: Lupeni
Lupeni

Ultimul meci

Sâ, 04 Sep 2010 11:00 
Liga II
Vilcea
Vilcea
0:1 Ariesul
Ariesul

Hall of fame

 

Arhiva

  • 2010 (253)
  • 2009 (129)
  • 2008 (163)
  • Sondaj

    Unde va termina Ariesul sezonul viitor?
     
     
     

    Contact

    ADRESA: str. Stadionului, f.n., Turda, cod: 310199, jud.: Cluj.

    E-mail: contact@fcariesul.ro

    Y-mess: fcariesul


              Home | Contact | Publicitate | Logo | Turda    

     

    © 2008 FC Arieşul. Continutul acestui site poate fi reprodus integral sau partial numai cu conditia mentionarii sursei.

     

    <!--